Oferta educațională
Grădiniţa „Sfânta Maria” îşi propune ca obiectiv central dezvoltarea armonioasă şi integrală a copilului, inspirându-se în acţiunea sa educativă din principiile pedagogiei creştine, asigurând un cadru educational cât mai variat și performant, conform programei M.E.C.T.S., participând astfel la:
- susţinerea evoluţiei copilului, oferindu-i posibilitatea de a învăţa şi de a se dezvolta în concordanţă cu particularităţile sale individuale şi în funcţie de cerinţele actuale şi viitoare ale societăţii;
intergrarea în colectivitate, întelegerea colegilor şi a diferenţelor dintre ei;
- educarea copiilor pentru toleranţa interreligioasă şi interetnică;
educaţie ecologică prin conştientizarea creaţiei, dar al lui Dumnezeu, oferit oamenilor pentru a se folosi de el;
educaţie pentru pace în lume, dar şi în grupul social din care fac parte;
- educarea spiritului de cooperare prin situaţii reale din viaţa cotidiană;
- dezvoltarea fizica, emoţională şi socială;
- dezvoltarea dorinţei de explorare şi de învăţare a lucrurilor noi, precum şi a capacităţii de a lua decizii şi de a face alegeri, prin modalităţi adaptate la nevoile şi la canalele de comunicare individuale;
Grădinița își desfășoară activitatea, conform programului educaţional elaborat în conformitate cu normele metodologice ale Ministerul Educației și Cercetării Științifice, în domeniile:
- estetic şi creativ – muzica, activităţi artistico-plastice, drama, euritmie;
- om şi societate – capacitatea de relaţionare / socializare şi dezvoltare emoţională;
- limbă şi comunicare – dezvoltarea comunicării, a abilităţii de a descifra mesajul, iniţiere în universul literar;
- ştiinţe - domeniul matematic prin intermediul experienţelor practice sau a jocurilor dirijate cu materiale, înţelegerea naturii prin observări, experimente, lucrări practice;
- psiho-motric - coordonarea şi controlul mişcărilor corporale, mobilitatea generală si rezistenţă fizică, abilităţi motorii si de manipulare de fineţe.
De asemenea, în grădiniță se mai desfășoară Activități opționale
constând din:
- Educaţie religioasă;
- Limba germană;
- În lumea poveştilor;
- Ziua jucăriilor.
și
Activități extracurriculare și extrașcolare constând din:
- Concursuri educative;
- Serbări ocazionale;
- Spectacole de teatru;
- Aniversări ale copiilor;
- Vizite şi plimbări;
- Acţiuni ECO;
Festivalul copilăriei
Nivelul calităţii grădiniţei este asigurat de un imobil modern, dotat cu săli specifice pentru activităţile cu preşcolarii, baza materială este atractivă, performantă și un climat educaţional plăcut.
Grădinița dispune de un personal didactic calificat şi cu experienţă, care știe să relaționeze și să colaboreze în permanență cu părinții sau tutorii legali.
Grădinița are încheiate parteneriate și cu alte instituții de învățământ sau sociale.